FARISEISMUL NOSTRU…CEL DE TOATE ZILELE

Cu masca,fara masca,jucam pe scena teatrului vietii pamantene,incercand sa cream o impresie cat mai buna semenilor nostri.Vrem chiar ca cei din jurul nostru, sa ne considere ideali,sa ne idolatrizeze chiar,sa ne aduca laude nemeritate,sa ne puna pe un piedestal inalt si acolo sa ramanem mereu.Dar meritam oare asemenea onoare?Meritam sa ocupam un loc atat de inalt in inimile oamenilor?Raspunsul este dat de faptele noastre.Daca faptele noastre sunt conforme cu legile divine,meritam si… invers daca nu sunt.Mai intotdeauna ne ascundem mai ales in fata celor care nu ne cunosc foarte bine,defectele si caracterul nu tocmai moral.Cu alte cuvinte purtam o masca care sa ne ascunda partea urata din noi.Dar fata de cei apropiati ne dam jos masca si suntem noi insine.Cei cu multiple defecte,uneori cu un caracter indoielnic si insidios.Nu mica mi-a fost mirarea sa constat de multe ori ca,oameni pe care i-am cunoscut indeaproape,afisau fata de necunoscuti masca smereniei,a cinstei,a puritatii sufletesti,a corectitudinii in toate,cand de fapt erau tocmai la polul opus acestor calitati.Am cunoscut oameni care se foloseau de citate din Noul testament,din scrierile religioase,dandu-le altora sfaturi de bine,cand tocmai ei aveau un comportament total anticrestin si total impotriva perceptelor morale.Acest lucru scoate la iveala fariseismul lor,masca pe care o poarta cu un singur scop si anume acela de a le fi aduse laude de catre altii,de a fi ridicati in slavi ,de a fi onorati pentru asa zisele calitati morale spirituale.Niciodata,dar niciodata, sa nu asteptam laude chiar daca facem un bine cuiva si cu atat mai mult cu cat nu suntem ceea ce parem a fi.Smerenia inseamna sa nu stie dreapta ce face stanga,sa nu ne ridicam in ochii altora purtand masca idealitatii.Pentru ca nu suntem ideali.Unul singur e ideal,Dumnezeu.Noi suntem impuri sufleteste.Si ar trebui sa stam cat mai departe chiar si de primirea de laude,cu atat mai mult nemeritate.Am vorbit mai demult despre rolul cuvintelor si despre legatura pe care o au cu felul nostru de a trai.Nimeni nu poate spune ca,daca se exprima urat,traieste frumos,sau daca se exprima frumos traieste urat.Cuvintele zidesc sau surpa.Dupa cum ne exprimam asa obtinem si efectul.De zidire sau naruire.Am auzit oameni la o varsta respectabila care se exprimau extrem de urat.Din pacate si femei.Femeia prin esenta ei este o creatura sensibila care trebuie sa exprime in tot ce face frumosul,arta,armonia.Sa aduca zambete in viata celor care exista in preajma ei,sa aduca linistea si pacea.Din pacate exista femei care dimpotriva aduc dezbinare,ura,neliniste,dizarmonie in viata altora.Sunt femeie si sunt o feminista convinsa.Dar raman uneori interzisa cand aud din gura unor femei cuvinte urate,aducatoare de rau in general.Nu exista un om,barbat sau femeie,care sa aiba o motivatie in a folosi cuvinte urate,in nici o circumstanta.Cei care se exprima in acest mod,au si o viata pe masura.Sa invatam ca modul nostru de a ne exprima ne tradeaza la un moment dat,chiar daca incercam sa parem altii decat suntem.Cuvintele noastre trebuie sa exprime frumosul,pozitivismul,pacea.Altfel efectele cuvintelor noastre se vor intoarce asupra noastra ca un bumerang,cu o forta infinit mai mare decat cea cu care le-am indreptat asupra unei fiinte.Asa se intampla mereu.Daca spunem cuvinte de iubire,iubirea se va intoarce mult mai puternic asupra noastra,iar daca rostim cuvinte pline de ura,acea ura se va intoarce asupra noastra cu o forta mult mai mare decat cea cu care am lansat-o.Sa avem grija ce afisam fata de semenii nostrii.Fata de toti.Sa nu facem o selectie,sa nu ne purtam frumos numai cu unii iar cu altii urat.Altfel dam dovada de fariseism.Cu Dumnezeu nu ne jucam.Nu putem sa ne purtam cand frumos cand urat.In fiecare fiinta din fata noastra,trebuie sa-l vedem pe Dumnezeu.Am putea sa ne purtam urat cu Dumnezeu?Nu.Asa nici cu cei apropiati noua sa nu ne purtam.Sa nu fim farisei,sa nu purtam masti diferite in functie de imprejurari.Sa fim mereu aceeasi,sa fim fata de toti iubitori,cinstiti,plini de compasiune.Altfel noua insine ne facem rau.Sa ne rugam mereu pentru aproapele nostru,si nu sa-l parasim uneori intr-o balta de sange,la figurat vorbind.Sa invatam de la natura pentru ca avem multe de invatat.Natura este creatia lui Dumnezeu perfecta.Si omul este o creatie perfecta.Dar pentru ca este slabit spiritual cade in pacate.Nu veti auzi niciodata spunandu-se ca un animal de exemplu a facut vreun pacat.Dar despre un om veti auzi cu siguranta.Nu trebuie sa ne judecam intre noi dar trebuie sa na atragem atentia intre noi,daca vedem ca cineva se abate de la drumul drept.Sa ne facem datoria morala.Daca il vom lasa in voia sortii,neatragandu-i atentia e ca si cum l-am ucide cu buna stiinta.Un mare pacat este si indiferenta.Adica sa poti face un bine si sa nu-l faci.Sa treci indiferent pe cuvinte fara viata.Cuvinte goale,fara langa pacatul altuia sau suferinta altuia.Dar inainte de toate trebuie ca noi sa fi ajuns in masura in care sa facem acest bine.Nu sa facem rau altora cu buna stiinta,iar in acelasi timp sa impartim sfaturi de bine altora.Pentru ca acele sfaturi date de noi in acele conditii nu vor avea efecte pozitive,benefice asupra destinatarului. Sfaturile pe care le dam altora sa ni la dam in primul rand noua.Si sa le aplicam in viata noastra intai, ca sa putem fi un exemplu pentru ceilalti.

Acest articol a fost publicat în P.B. FLUX. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *